3 vinete mijlocii, 150 g ulei, o lingură oţet, sare.
Pătlăgelele/vinete se coc pe jăratic sau pe flacără, la gaz.
Se ţin pe foc iute până încep să se moaie şi se înegreşte coaja. Cât sunt încă
fierbinţi, se curăţă cu grijă de coajă, se spală bine în apă rece, ca să nu
rămână nici cea mai mică fărâmitură
de coajă înegrită, şi se pun pe un fund de lemn. Se apasă cu mâna ca să se scurgă
apa din ele şi se toacă cu un cuţit de lemn. Se pun într-un castron, se sărează
şi se bat bine cu furculiţa sau cu o lingură de lemn, punând ulei îndeajuns.
Oţet şi ceapă tăiată mărunt se pun după gust. La începutul verii când vinetele
sunt încă scumpe, se sporesc cu dovlecei fierţi, în părţi egale, în felul
următor: se aleg dovlecei tineri, fără seminţe, se rad de coajă şi se pun la
fiert în apă sărată. Când sunt gata, se pun într-o pânză să se scurgă bine de
apă, cel puţin o oră. După ce s-au scurs, se toacă împreună cu vinetele şi se
pregătesc ca mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu